Primarul Kievului: „Rusia a arătat degetul mijlociu Organizației Națiunilor Unite”
Primarul Kievului a venit cu un mesaj dur după acțiunile rușilor. Klitschko spune că „Rusia a arătat degetul mijlociu Națiunilor Unite” după ce rușii au bombardat un bloc din apropierea hotelului în care era cazat șeful ONU.
Anunțul dur făcut de primarul Kievului, după ce rușii au bombardat un bloc din apropierea hotelului în care a fost cazat secretarul general ONU
Se pare că rușii au scos pentru prima dată rachetele ”Kalibr” care au fost lansate de pe un submarin din Marea Neagră.
Secretarul General al Naţiunilor Unite a recunoscut că organizația pe care o reprezintă este neputincioasă.
”Consiliul de Securitate a eşuat, nu a reușit să împiedice și să oprească acest război. Ăsta e un motiv de mare dezamăgire, frustrare și supărare”, a declarat Antonio Guterres.
Antonio Guterres fusese înainte de atac să viziteze Irpin și Bucha, localități unde sute de civili ucraineni au fost torturați și executați de ruși.
Zelenski și Putin, la un pas de a fi față în față
Pe de altă parte, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski se află la doar câteva mișcări să se întâlnească. Liderul de la Kremlin a confirmat participarea la summitul G20 din Indonezia.
Totodată, și Volodimir Zelenski a primit invitația de a participa la eveniment, însă pentru moment acesta nu are un răspus. Summitul G20 va avea loc în luna noiembrie, pe insula indoneziană Bali.
Nu în ultimul rând, Volodimir Zelenski a salutat sprijinul financiar suplimentar din partea SUA ca un „pas foarte important”, transmite vineri dpa.
„Preşedintele Biden a spus pe bună dreptate astăzi că acest pas nu este ieftin”, a declarat Volodimir Zelenski în discursul său video zilnic.”Dar consecinţele negative ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi împotriva democraţiei sunt atât de mari pentru întreaga lume încât, în comparaţie cu acestea, acest sprijin din partea Statelor Unite este necesar. Împreună, putem opri cu siguranţă agresiunea rusă şi putem apăra în mod fiabil libertatea în Europa”.
SUA vor da Ucrainei arme şi muniţii în valoare de peste 3,7 miliarde de dolari de la declanşarea invaziei ruse la sfârşitul lunii februarie.